Provocarile = frica de plictiseala?

Am auzit o caracterizare la adresa mea, cum ca as fi in continua cautare de provocari.
Poate ca da, poate ca nu, inca ma gandesc la asta. Nu am senzatia ca fac din orice o provocare, dar e adevarat ca prefer subiectele unde parerea mea e diferita de a majoritatii. Imi place sa privesc uneori lucrurile dintr-un punct de vedere mai putin popular, sa caut noi unghiuri din care poate fi privita aceeasi situatie. Ma motiveaza cautarea, si pe masura ce traiesc vad ca adevarurile batute in cuie sunt tot mai putine.

Constient sau nu, fiecare raspunde la provocari pentru a nu se dovedi mai slab decat cel care l-a provocat, e o chestiune de demnitate, de mandrie. Daca cel care provoaca, care arunca manusa se crede atat de bun atunci de ce ar provoca pe unul mai slab ca el?

Personal consider o provocare atunci cand fac exact ceea ce se asteapta mai putin, cei care ma cunosc mai bine. Imi place sa surprind si sa nu fiu previzibila.
Provocare este chiar sa fac ceea ce ma astept eu cel mai putin sa fac... si prin asta incerc sa imi descopar limitele sau nonlimitele :)

PS: Legat de subiect, am citit o povestioara interesanta :)

A fost odata ca niciodata, un om...Privit de altii, parea un om simplu...nici foarte urat, dar nici superb...nici prost ca noaptea dar nici un geniu...pana aici, nimic nou sub soare...
Insa, din cand in cand, acelui om ii placea sa se-nchida intr-o camaruta si sa analizeze tot ce putea el sa cuprinda cu mintea lui...oameni de toate felurile...batrani, tineri, copii, femei, barbati, vanzatorul de ziare de la coltul strazii, oratorul din piata publica, soferul de taxi, gazetarul care a scris articolul de fond de la ziarul lui preferat, presedintele tarii, sotia lui, copiii lui, vecinul de deasupra, prietenul cu care merge la pescuit, etc.
Intr-o dimineata, a aparut in cartier, un copac cu frunze albastre...Lume multa, televiziune, ziaristi, interviuri, specialisti in botanica, gura-casca, fotografi, "greenpeace", s.a...Copacul, pana la urma a fost declarat monument al naturii, ingradit, noaptea era luminat cu reflectoare speciale...era o mandrie a cartierului si al orasului...
Cu timpul, a devenit ceva banal...masinile treceau pe langa el improscand gaze de esapament, pasari isi facusera cuiburi in ramurile lui, cainii vagabonzi reuseau sa treaca de ingraditura si sa-si marcheze teritoriul...devenise un copac "de cartier".
Acum, omul nostru era fericit ca putea sa analizeze copacul... dar, nu era multumit sa se gandeasca doar in camaruta...Adesea era vazut de oamenii din cartier cum privea copacul din toate partile...de la etajul 1, de la 10, de la 5 cm, de la 50 m, s-a suit in el, s-a culcat la radacina lui sa-l vada de jos, l-a pipait, i-a mirosit frunzele, tulpina...
Ciudatenia cartierului, nu mai era copacul, ci omul nostru...Nu mai gandea in tandem cu ceilalti, n-o mai lua pe strada, prefera s-o ia pe aratura, traversa doar pe rosu, visa cu ochii deschisi ziua in amiaza mare, juca fotbal cu copiii lui si cu prietenii acestora, spunea "buna ziua" la toti, o invita pe nevasta-sa la dans in centrul orasului...in fine...
Cert e, ca a fost declarat "provocator", legat in camasa de forta, si dus la un ospiciu specializat in "spalare de creiere"...
Omului i s-a dat drumul acasa, dupa un timp...Trecea nepasator pe langa copac, nu mai juca fotbal cu copiii, pe nevasta-sa nici gand s-o mai scoata in oras, iar camaruta lui, a devenit depozit de vechituri...
De atunci, oamenii din cartier au devenit mai plictisiti, mai tristi si mult, mult mai blazati...

Never say never

Întotdeauna am fost de părere că "niciodată să nu spui niciodată", că fiecare îşi găseşte naşul, fie că acest naş este reprezentat de o persoană sau de o situaţie care efectiv te face să reacţionezi aşa cum nu ai crezut că o s-o faci vreodată.
Este şocant că atunci când crezi că te cunoşti cât de cât bine, crezi că ştii cum vei acţiona în anumite situaţii şi deodată ... boom!! ... nu te mai recunoşti, nu ştii ce anume te determină să faci exact invers de cum credeai sau de cum sfătuiai pe alţii să facă în situaţii similare.
Recunosc că uneori e foarte interesant să apară o persoană în viaţa ta şi să te surprindă plăcut, să îţi arate că lumea nu e chiar atât de rea, că cei de lângă tine nu sunt chiar atât de... şi de... şi deodată totul pare mai frumos.
Dar adevăratul naş e acela care te face să devii un mieluşel, tu care erai un mare taur şi credeai că nimic nu te va mai surprinde. Deodată devii vulnerabil în faţa celuilalt, al naşului care, conştient sau inconştient, te domină şi te face să devii altă persoană decât erai.
Oricum ar fi, sunt de părere că merită cu orice preţ să trăieşti clipe cât mai diferite, cu reacţii cât mai diferite. Oricât de greu ar fi, toate acestea te vor face mai puternic.

In loc de introducere...

Hey!
Bine v-am gasit! Iata-ma intrata cu acest prim post in aceasta lume a "frustratilor", cum spunea un bun prieten.
Nu vreau sa insist prea mult asupra motivelor care m-au determinat sa postez (finally!) pe blog. Tot ceea ce stiu este ca ultimele zile m-au facut sa realizez ca...I Don't Believe In Fairy Tales...no more! :)