D'ale studentiei

Dupa o scurta si frumoasa vacanta in Croatia, ma intorc bronzata si cu forte proaspete pentru a incepe un nou sezon in viata mea, inceputul acestuia fiind marcat in primul rand de schimbarea locuintei pe timpul verii.
Era evident ca planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ si brusc ma trezesc ca planul A (reprezentand repartizarea banala a unui loc in caminele ASE-ului pe timpul verii) esueaza. Nu ar fi nici o problema, gandindu-ma ca totul are o rezolvare cu putina perseverenta si ceva mai multi bani in buzunar (!) Se pare insa ca nu este de ajuns si in cateva ore a esuat si planul B si C etc... Si uite-asa am trait niste sentimente pe care nu le doresc nimanui.
Prima tentatie a fost sa las totul balta, inclusiv jobul pentru care eram dispusa sa-mi petrec vara in canicula Bucurestiului si sa ma duc acasa la mama si sa lenevesc toata vara.
Nu am facut asta deoarece "pot invinge durerea" (ca doar beau Sprite :P ) si voi avea o vara si mai interesanta si imprevizibila.

PS: Multumiri Sabinei pentru promptitudine :)))

New summer resolutions

Gata sesiuneaaa! Am intrat oficial in vacanta! S-a mai dus inca un an scolar, ma asteapta o vara hot si cred eu, destul de interesanta :) Fara sa vreau ma gandesc la sperantele si gandurile pe care mi le faceam vara trecuta gandindu-ma la perioada ce ma va astepta in Bucuresti:
- de gasit un job DA
- de cunoscut lume noua, noi prieteni DA
- de vizitat locuri noi DA
- de luat examenele DA
Le-am amintit pe cele pe care le-am realizat, fara sa ma gandesc la luuunga lista cu cele pe care nu le-am infaptuit.
Nici o grija, mai este timp, a venit vara, timpul trece mai incet, exista destul timp pentru toate...

E ziua mea ;)

Azi e 1 iunie! Asta a fost primul gand pe care l-am avut in minte in aceasta dimineata... Inca un motiv sa fiu vesela, sa fiu "in the mood" pentru a ma aranja in mod special, sa dau si sa primesc telefoane, sms-uri etc.
In mare cam asa a fost, dar preocupata fiind de unele chestii (cum ar fi examenul de maine, nebunia de la serviciu, stresul ca nu mai am minute sa mai vorbesc la telefon, nehotararea caracteristica pe care o am in ceea ce priveste unele chestii minore si muuulte altele) mi-am dat seama ca azi am uitat sa fiu copil.
Mi-am adus aminte abia cand m-a sunat mama cerandu-si scuze ca a intarziat cu apelul fiind si ea foarte ocupata. In multitudinea de urari, in mod special mi-a ramas una in minte: sa fii pe val si in acelasi timp pe picioarele tale...inca nu m-am hotarat de ce imi place asa mult :)
Pana la urma, chiar si eu am ceva de sarbatorit azi. E ziua mea!